Călăuziri pentru creşterea şi educarea ortodoxă a copiilor

Vă propunem un fragment din cartea lui Irineu – Episcop de Ecaterinburg şi  Irbiţk – „CĂLĂUZIRI PENTRU CREŞTEREA ŞI EDUCAREA ORTODOXĂ A COPIILOR”

Sunt doar câteva texte în Sfînta Evanghelie, care se referă la anii copilăriei Domnului. Ele sunt însă foarte grăitoare şi cu un bogat conţinut pedagogic. Astfel, despre copilul Iisus de doisprezece ani, sfîntul evanghelist Luca scrie: ‘şsi a coborît cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus” (Luca 2,51).

Ceea ce accentuează aici sfîntul evanghelist Luca este faptul că Iisus, copil fiind, era ascultător şi supus faţă de părinţii săi pamînteşti. Aceeaşi ascultare o avea însă şi faţa de Tatăl cel ceresc. Aceasta se vede din cuvintele Sfîntului apostol Pavel, care scrie despre Iisus, ajuns acum la vîrsta maturităţii, următoarele: ”…ascultător Facîndu-Se pînă la moarte, şi încă moarte pe cruce.” (Filipeni 2, 8). Mai mult, Sfîntul apostol ne arată că de această ascultare a depins mîntuirea lumii: ”căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea unuia se vor face drepţi cei mulţi.” (Romani 6, 19).

Nu este nevoie să vorbim despre imensa importanţă a ascultării în viaţa oamenilor, în general. Cât de importantă este ea, în special în educaţia copiilor, o ştie fiecare părinte. Putem chiar să spunem că acela care a rezolvat problema ascultării cu copiii săi, a rezolvat chiar problema educaţiei.
Nu voi vorbi deci, despre imporţanta ascultării. Voi arăta doar părinţilor, cel mai simplu şi mai sigur mod de educaţie, astfel încât copiii lor, să devină foarte curând ascultători. Aceasta, cred, că îi interesează cel mai mult.

Cartea întreagă o puteţi descărca din biblioteca noastră.

Anunțuri

Posted on 1 Noiembrie 2011, in Educaţie and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: